STRĂINII

Stau tristă şi visez, cu gândul dus
la noi ...
La amândoi cu gândul dus sunt eu
Şi parcă din visări de catifea
Mi se croieşte toată viaţa ...

Suspin căci deapăn amintiri ce dor!

Şi dintr-o dată te iveşti ...
Din noaptea amintirii vii să mă dezlegi!

Şi mâna mea în mâna ta o pun
Şi mintea, inima, din nou îmi spun
Că ai venit să-mi alungi noaptea grea
Şi să renaşti în mine, amintirea ta

Dar mintea mea şi inima-i haină
Degeaba mă căiesc şi cer lumină!...

Căci plângem amândoi pustii şi singuri
ca doi străini călătorim pe drum.
În urma noastră nu rămâne
Nici praful aşezat, pe caldarâm!