miercuri, 20 ianuarie 2010

POVESTEA POETULUI


Afara ninge ne-ncetat
Văzduhu-şi cerne norii
Iar casele ce-au înnoptat
Se-ascund în umbra văii.

Lumina lunii-aruncă stele
Pe neaua îngheţată
În sobă ard două surcele
Şi vatra-i luminată

E linişte deplin-afară
Iar casa-i adormită
Pe masa mare-o călimară
Stă tristă şi tăcută!

Şi lângă ea, poetul scrie
Cu pana înmuiată
Şi stă căzut în reverie
Visându-şi viaţa toată!

Iar vântul scârţâie-ntre geamuri
Doineşte-ncetişor
Poetul stă căzut pe gânduri
Şi plânge-ncet de dor!

Şi lasă penelul din mână
Plângând amar mereu
Cuvinte fără sens îngână!
Poetul trist, sunt EU!

Un comentariu:

  1. ...sunt placut impresionat de gandurile transmise in poeziile tale,felicitari tie si multumiri CELUI DE SUS pentru darul pe care l-ai primit...

    RăspundețiȘtergere