De multe ori ne cuprinde dorul de zbor
Sau poate ne visăm plutind spre Orion
Şi-atunci primim putere şi ne luăm avânt
Şi uităm orice lucru firesc, de pe pământ ...
Sau poate-adesea visăm c-am ajuns acas'
Sau ni se pare că doar o clip-a mai rămas
Dar supărări şi gânduri negre ne ajung
Şi iar ne prăbuşim ... ajungem iarăşi pe pământ...
Aşa au început mulţimile să zboare
Au străbătut planete în drumul lor spre soare
Dar mulţi s-au dat bătuţi, sau poate-au adormit
Visând la ziua mare ce încă n-a venit!...
De ce în zborul nostru sunt încă ne-mpliniri?
Şi de ce lumea asta, ne ţine robi ai firii?
N-am înţeles se pare, că pentru a zbura
Ne trebuie credinţă şi ... nimic altceva!
Dar va veni o zi când vom vrea să plecam
Şi vom dori cu toţii spre stele să zburăm
Vă dau un sfat, prieteni: să-ncepem de acum
Să ne lăsăm de lume şi să pornim la drum!
imi place foarte mult poezia:X este de o complexitate desavarsita, -cred ca doar cu ajutorul credintei, dragostei, pasiunii fata de poezie si o minte indeajuns de matura s'ar fi putut da viata astfel acestei superbe poezii...esti geniala:X
RăspundețiȘtergerefrumos scris...
RăspundețiȘtergereuneori zborul ne e greu din cauza ca privim prea mult inspre pamant, intrebandu/ne dac nu am lasat prea mult... plecand, si in acelasi timp privim prea putin spre Orion..,
felicitari pt poem