NEMURIRE PRIN MOARTE

Nespusă fericire ce-mi clocoteai cândva în suflet...
Te pierd acum pentru totdeauna
Singură, în carapacea uitării
Vreau să mă ascund de ochii tăi!
Dulce imbold plin de avânt
Ce mă purtai mereu prin vise
Ai uitat să-ntrebi de e loc în suflet pentru tine!
Am învaţat de-acum, că uneori şi a visa e interzis!

De-atâtea ori, am implorat lumină
Mi-am rezemat fruntea de zâmbetul tău imaginat
Acum, te las, pentru că doar cu lacrimi de adio
vrei să-mi stâmperi setea...

Pe ce altar mă voi topi de-acum?
Şi ce aş mai putea să-ţi cer?
Nimic, decât să mă înveţi să trăiesc fără tine!
Adio clipe, secunde, minute, ore, zile...
De azi, timpul se măsoara pentru mine
Doar în Prezent!
Trecutul îmi zdrobeşte zborul, viitorul... îmi spulberă visul ...

Voi muri de acum,
Dar măcar ştiu că voi muri în chip demn
Conştientizând adevărul pe care l-am minţit atâta timp!
Lacrimile care-au curs, vor mai curge
Dar ce contează pentru tine
o lacrimă în plus?!

Iartă-mi nesăbuinţa de-a vrea să gust
măcar un pic din cupa fericirii
Polenul e doar pentru învingătorii
care admiră necuprinsul
Eu nu mă număr printre ei ...
sunt doar un drum, cu sens unic
şi ale cărui povârnişuri s-au oprit la răscrucea întrebărilor!

Prin această oprire însă, pot să privesc lumea
altfel
Să văd ca uneori şansa trece pe lângă noi
Fără s-o observăm măcar
Şansa mea, e ... propria-mi viaţă
Şi-atâta timp cât voi trai
Voi fi fericită gustând fiecare clipă a ...
NEMURIRII PREZENTE!