AMINTIRI DE DEMULT

Era o seară răcoroasă de toamnă
Ploaia bătea în geamul camerei albastre ...
Vântul sufla cu putere pe stradă
Inima-mi rece visa iar la astre...

Mă cuprinse încet o moleşeală de moarte
Totul în jur părea palid şi şters, fără sens
Între timp, afară se făcuse noapte
Ceasornicul vechi se oprise din mers...

Auzeam glas de înger cum cheamă copiii
Să le spună poveşti c-apoi să adoarmă
Umbrele nopţii făceau loc luminii
Întunericul inimii mele să piară...

Din când in când mai răsfoiam o carte
Apoi stăteam şi-mi aminteam ceva
Şi ... parc-aud şi-acum în noapte
Acelaşi glas ... şoptirea ta!...